Dilematici de pretutindeni, vă ascultăm | Forum | Notificari e-mail | Redacția | Publicitate | Abonamente | Contact
Andrei OIȘTEANU Mircea Eliade și mișcarea hippie S-a vorbit puțin (poate chiar deloc) despre modul în care a perceput Mircea Eliade mișcarea hippie din Statele Unite către sfîrșitul anilor '60. La vremea aceea, profesorul împlinise 60 de ani și preda Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago, dar și la universități din Los Angeles, Santa Barbara, Boston etc., printre studenții săi fiind numeroși hippies. Eliade s-a arătat surprins de amploarea fenomenului și de caracteristicile sale inedite, sociale și culturale. Opiniile și explicațiile lui n-au fost întotdeauna corecte, dar a căutat mereu să depășească suprafața fenomenului. Asta după ce a trecut de momentul "burghezului" deranjat de mirosul de transpirație lăsat în urmă de un musafir hippie nespălat. "Murdăria - a înțeles foarte repede Eliade - face parte din ideologia și practicile «rebeliunii». Este expresia aceleiași voințe de a protesta contra societății opulente, de a proclama zgomotos desolidarizarea de idealurile morale, politice și estetice ale părinților." Într-o primă fază, rebelii i-au stîrnit curiozitatea profesorului. "Cîte nu învăț de la studenții foarte tineri", scria el în jurnal în ianuarie 1968. Inițial, a încercat să jaloneze mișcarea hippie inventariindu-i formele exterioare ("bărboși, cu plete de țigani lăieți, îmbrăcați excentric și totodată sărăcăcios; specialiști în LSD și mescalină"), dar și principalele teme ideologice: "Sînt toți în revoltă deschisă contra ideologiilor părinților și ale instituțiilor, îndeosebi contra instituțiilor academice (the Establishment). Ca un leit-motiv, revin cîteva teme: anti-tradiționalism, anti-reducționism (sînt pentru Jung, contra lui Freud), interes pentru mistică, dar nu pentru «religiile-instituții»; iubesc viața, sînt optimiști, găsesc înțeles și semnificație în ce li se întîmplă. Din cei zece-unsprezece pe care i-am văzut astăzi, toți erau antiexistențialiști (anti-Sartre, îndeosebi) și numai unul (antropologie) era interesat de structuralism. Restul - mai mult «mistici»." Cu toate că unora dintre studenți mai toți profesorii li se păreau "proști, infantili sau irelevanți", în Mircea Eliade aveau oarecare încredere. Îl considerau cumva "unul de-al lor": scrisese despre șamanism, despre Yoga, despre India, despre sexualitate, despre inițieri mistice ("cît sînt de pasionați tinerii studenți de «inițiere»", notează Eliade) și, mai ales, despre utilizarea halucinogenelor și a altor "tehnici arhaice ale extazului". Unii îi relatau experiențele cu droguri (marijuana, hașiș, LSD și mescalină). El îi asculta cu mare atenție și își nota detaliat în jurnal trăirile lor. Alții îi descriau stările trăite în timpul meditațiilor Yoga: "Ascult întotdeauna cu interes pe acei tineri care «practică Yoga» și care îmi relatează experiențele lor în timpul anumitor meditații; recunosc adesea fraze întregi din cărțile mele" (august 1973). Faptul că Eliade era interesat de trăirile lor, părea că îi înțelege și uneori avea cu ei un limbaj comun, a modificat pretențiile studenților. Unii căutau în Eliade nu atît un profesor, cît un guru, ceea ce îl găsea nepregătit, obligîndu-l să facă un pas înapoi. Nu întîmplător, faptul s-a produs prima dată în California (locul unde s-a născut mișcarea hippie), în perioada cînd preda la Universitatea din Santa Barbara. "În birou - notează Eliade la 8 februarie 1968 - vin să mă vadă cîțiva [studenți]. Unul din ei, cu plete lungi căzîndu-i pe umeri, îmi sugerează să vorbesc despre Yoga, misticism și, mai ales, să pun în legătură lumea arhaică și lumea orientală cu modern world. Evident, are dreptate. Dar eu n-am venit aici ca un guru, ci ca să predau un curs de Istoria Religiilor." Este epoca în care tinerii rebeli descopereau nu numai Orientul (India mai ales), dar și "Orientul din Sud", al indienilor din America centrală. Principalul exponent al acestei descoperiri a fost Carlos Castaneda, student la antropologie la University of California (UCLA). Publicate în perioada 1968-1972, primele sale cărți descriu inițierea sa de către un guru șaman din tribul Yaqui (Mexic) cu ajutorul unor plante psihotrope (cactus peyote, datura). După o perioadă de puternică influență asupra tinerei generații, Castaneda a fost contestat. Ioan Petru Culianu, de pildă, l-a considerat un "fals antropolog", care își prezintă ficțiunile drept experiențe autentice. "Comunismul" primitiv și practicarea "amorului liber" de către hippies îl cuceresc pe Eliade: "[Sînt] din ce în ce mai fermecat de fenomenul hippies - notează în jurnal la 3 martie 1968. Mi-am adus aminte de povestirile unui student al meu: hippies alcătuiesc un fel de societate secretă de tip religios; vin tineri din toate colțurile Americii, fără bani, sînt găzduiți la necunoscuți (și ei tot hippies), mănîncă din ce li se oferă; au «magazine» unde fiecare își alege ce are nevoie [...] și lasă ceva în loc, dacă are ce lăsa. Locuri în care se adună, în pădure, pe dealuri, trăiesc acolo într-o comunitate aproape primitiv-creștină. Toți lucrează, ascultă muzică, meditează etc. Fac dragoste «liberă»..." Eliade șovăie. Tipologia sa de manifestări religioase pare incompletă. "Căsuța" din tabelul în care ar trebui să se încadreze "mișcarea hippie" nu este clar definită. Ba e "un fel de societate secretă de tip religios", ba seamănă cu comunitățile primilor creștini. Unele manifestări orgiastice aduc a "sărbători rituale vrăjitorești". Eliade recitește cărțile referitoare la "agonia creștinismului" (Unamuno, de pildă), căutînd să înțeleagă "noua religie" la care încearcă să ajungă tinerii hippies prin "încercări inițiatice". În orice caz, aspectul (cvasi)religios al fenomenului îi pare lui Eliade esențial. "De ce numesc eu această «mișcare» - religioasă sau cvasireligioasă? Pentru că e o reacție contra lipsei de semnificație și vacuității unei existențe alienate, așa cum o cunosc în special noile generații americane (în rebeliune împotriva valorilor și idealurilor părinților). Acești tineri cred în viață, în libertate, în agape, în dragoste. Au găsit un sens vieții și cred într-o realitate absolută, care le poate fi accesibilă. În sfîrșit, trăiesc libertatea, spontaneitatea, detașarea de lucruri." În fine, extrem de important pentru istoricul religiilor este și raportarea rebelilor hippies la sexualitate. În ideea lor de free love nu e "nici o urmă de promiscuitate - constată Eliade -, nimic orgiastic". "Dimpotrivă, spun ei, nudismul fetelor și femeilor ajută «camaraderia»". Ulterior, după ce Eliade consultă și presa underground, el își nuanțează opiniile. "În pofida excesului de sex, nudism, libertate orgiastică etc., tonul acestor texte, în aparență lubrice sau chiar pornografice, e religios, da, religios. Orice expresie a dragostei, mai ales a dragostei fizice, e acceptată cu emoție și reverență. Așa cum am repetat-o de nenumărate ori, s-ar putea ca și viața sexuală neinhibată, pe care o exaltă tînăra generație de rebeli, să facă parte din procesul (inconștient) de redescoperire a sacralității Vieții" (6 iulie 1968). Este "un moment istoric", proclamă Mircea Eliade, cînd, "pentru întîia oară în istoria civilizației creștine, sexualitatea neinhibată triumfă pretutindeni, și se redescoperă beatitudinea aproape rituală a nudității". Într-adevăr, de la manifestările arhaice de sexualitate rituală, cu funcțiile ei fertilizatoare, trecînd prin orgiile dionisiace, fenomene similare nu s-au mai produs în lumea occidentală, dominată de morala iudeo-creștină, decît prin unele reminiscențe voalate (excese carnavalești etc.). Un astfel de excurs nu este lipsit de importanță. În primul rînd, cred că este esențial modul în care un istoric al religiilor și un specialist al sacrului de talia lui Mircea Eliade a receptat mișcarea hippie la ea acasă. În plus, în afară de analizarea relației dintre profesor și studenți, dintre un reprezentant al "generației părinților" și reprezentanți ai "generației tinerilor", mai este interesant de observat modul în care s-a relaționat un intelectual preponderent "de dreapta" cu o mișcare socială preponderent "de stînga".
|
|
     |
 |
|
 © Dilema Veche 2006 - Toate drepturile rezervate |
|